Treceți la conținutul principal

Postări

MARIANA CODRUȚ (n. 1956, România)

Foto: Michael Astner
AM VĂZUT-O

am văzut-o. nu era cruntă.
își ținea picioarele larg desfăcute
să intre muzica în ea. dansa
din jumătatea de sus a trupului,
goală, pe nisip. nu mai semăna cu ea însăși -
un zâmbet îi atârna din gură
ca unei pisici coada șoarecelui prins.

pur și simplu stătea pe nisip
și dansa
cu jumătatea de sus a trupului,
iar muzica desfăcea încet
aripi de șindrilă albă în vânt.

_______________
Din vol. Ultima patrie, Editura Paralela 45, 2007


CONCEPȚIA MEA DESPRE LUME ȘI VIAȚĂ


până la douăzeci de ani
toți s-au simțit datori să-mi formeze
"o concepție despre lume și viață".

alți douăzeci de ani m-am cocoșat
sub această
concepție despre lume și viață.

acum sunt un câmp
de pe care s-a smuls pielea de bitum
fiindcă într-o zi am dat naibii
concepția despre lume și viață.


SUNT TOT TIMPUL ÎN PRIZĂ:


dacă vineri trebuie să achit factura la apă, chiar de luni îmi spun mereu, îngrijată: am de plătit factura la apă, trebuie să plătesc factura la apă!

e vorba să merg în vară la Praga? încă din iar…
Postări recente

BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU (n. 1979, România)

Foto: Cosmin Bumbuț
TAȚII MEI

Oi, oi, oi tații mei vitregi, cum au venit și s-au dus ei
Cum m-au ținut în palme și m-au crescut ca pe-un pui de cuc
Pe unde-or fi tații mei vitregi, prin ce cotloane, prin ce morminte
Unde-s mâinile care mi-au dat lapte din căni ciobite, unde-s iepurii albi ai copilăriei,
Drumurile prin pantelimon, când el nu dansa
Unde-i vatra luminoasă, cu ale ei străluciri apașe
Unde-i Luluța, cățeaua iepure, arhitecta gropilor
Mieii de paște, rânjiți și picurând zeamă de gambrinus
Unde-s mărășeștii, carpații, pepenii de vară
Drumurile spre mare, în dimineți sulfuroase, nesul frecat în ceașcă
Barbutul de pe lacul riviera, regina bălții, mierea de la subrațul tău
Fularele pe care ți le-ndesai pe cap, ca să nu te tragă, plăpumile matlasate
Unde-i totosh, pisica noastră căcăcioasă, unde-s chiloții tăi de bumbac
băile pe care le făceam împreună, recitând coana mița biciclista
Oi, unde s-au dus toți …

STANISŁAW GROCHOWIAK (1934-1976, Polonia)

GIRAFĂ ARZÂND

Da
Asta-i ceva
Sărmana construcție a fricii umane
Girafa domol fumegândă
Da
Asta-i ceva

Ceva din zidul acela de aspirină și sudoare
Cu botișorul ei ca un obuz explodat
Da
Asta-i ceva

Oare de ce sunteți putrezi de la tâmple la barbă
Ce dinte vă zăngăne în căpățâna goală
Da
Asta-i ceva

Ceva ce ne așteaptă
Util și amenințător
Ca piciorul
Ca inima
Ca burta și vătraiul
Movilă întunecoasă a cerului uman
Da
Asta-i ceva
Versul acesta eu îl scriu
Pentru mine și măgari
Pentru doi reumatici
Unuia din ei cu dureri de dinți
Căci vor înțelege
Da
Asta-i ceva

Căci viața
Înseamnă:

Să cumperi carne să toci carne
Să măcelărești carnea Să iubești carnea
Să zămislești carnea Să blestemi carnea
Să crești carnea și să îngropi carnea

Și să pregătești din carne Și să gândești cu carnea
În numele cărnii și împotriva cărnii
Pentru ziua de mâine a cărnii Pentru distrugerea cărnii
Dar mai ales dar mai ales în apărarea cărnii

FRANZ KAFKA

"A murit de frică"
Așa s-a scris
Pretutindeni doar table și ziduri simțind
Și norii rigizi ca niș…

WŁODZIMIERZ SŁOBODNIK (1900-1991, Polonia)

CRAPUL

Mi-e frică să intru în baie.
Acolo, în cada plină de apă,
mă pândește un crap.
Știe că-l vom tăia și-l vom mânca.
Dacă-ar putea, ne-ar omorî.
Mi-e frică de ura lui surdă,
ascuțită ca și cuțitul de tăiat pește.
Dacă ar putea vorbi,
noi am tăcea.

____________________

Trad. de Nicolae Mareș; din vol. Poezia poloneză contemporană. Antologie, traducere și note bibliografice de Nicolae Mareș. Prefață de Vasile Igna, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981.

ERICH FRIED (1921-1988, Austria)

NUMAI CĂ NU
- fragment -
Viața ar fi fost mai simplă dacă nu te-aș fi întâlnit Numai că nu ar fi fost viața mea
MICĂ PILDĂ
Și viața netrăită ia sfârșit poate doar ceva mai lent precum bateria unei lanterne de nimenea folosită
Dar asta nu ajută prea mult: Dacă vrei (să zicem) această lanternă după ani și ani s-o aprinzi nu mai iese nicio respirare-a luminii iar dac-o deschizi nu-ți găsești decât oasele iar dacă ai ghinion și ele de tot măcinate
Așa că la fel de bine ai fi putut lumina
____________________ Traducere de Grete Tartler. Din vol. Poezie germană contemporană, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991

ROGER McGOUGH (n. 1937, Anglia)

CE EȘTI TU
(fragmente)

ești laba pisicii
în somnul peștișorilor aurii din miez de noapte

ești valuri
care mi-acoperă picioarele cu pleduri reci

ești ursulețul de pluș (ca și nou)
găsit la locul unui accident rutier

ești o zi pierdută
din viața unui asasin de copii

ești copacul subacvatic
în jurul căruia rotesc peștii ca frunza

ești verdele
a cărui adâncime nici nu mi-o pot imagina

/.../

ești depărtarea
dintre accident și cabina telefonică
măsurată în bătăile inimii

/.../

ești clipa dinainte
ca orbul să-și pună ochelarii săi negri

/.../

ești clipa dinaintea
prefacerii norilor în locomotive
fără de milă azvârlite-n soare

/.../

ești clipa dinainte
ca pata de lumină a reflectorului în întuneric
să-nhațe ca un crab cântărețul

ești clipa dinainte
ca sămânța să se cuibărească în pântec

ești clipa dinaintea
prăbușirii nervoase a ceasurilor
când nu vor să mai țină pasul cu nebunia omenească

/.../

ești clipa de mândrie
dinaintea celei de a cincizecea mătănii

ești clipa când poemul
asemenea unui monarh se stinge
în înserare

__________…

GEORG HEYM (1887-1912, Germania)

MUNTELE SPÂNZURĂTORII

Pe muntele pleșuv am fost conduși.
Cu mâini la spate prinse strâns cu sfori
Schelete-n aer noi priveam supuși.
Dansa și țopăia-n vânt șleahta lor.

Urcam pe scări în cerc. Cu prea ușorul
Lor semn ne salutau. Ni se lipea
De reci sudori tot părul. Cu piciorul
Călăul într-o parte ne-mpingea.

Ne prăbușeam în gol. Cum dintr-o dată
În ceafă osul se rupea, plăcut
Ne cufundam în visuri, totodată
Prinși de butuc în somnul lung și mut.

Dormeam vreun an de veghe. În odaie
Aeriană jalea ne pierea.
Și într-o noapte ne trezeam pe ploaie.
Ne salutam în grai de morți deja.

Cheleam cu anii. Părul de prisos
Părea-n șuvițe albe să mai crească.
Fălci, fără carne, ne-atârnau în jos,
Ca la moșnegi ce toată ziua cască.

Doar creierul întinerea-n furtuni.
Dansam cu zarvă-n ștreang. În loc de flori
Purtam pe frunte negrele cununi
Catranu-acestei mari spânzurători.

Ne înnegrea rugina vremii-ncet.
Purtam ca-nsemn de ordin ștreangul greu.
Stam calmi când gerul iernii-n nopți, nămet,
Turbanul ni-l sucea pe cap mereu.

Vede…