Treceți la conținutul principal

FLEUR ADCOCK (n. 1934, Noua Zeelandă)



OPŢIUNI

N-a existat niciodată o carte unică de luat pe o insulă pustie,
un exemplar pereche, ideal, tipărit estetic, pe hârtie de lux,
care după 6 luni să nu te scoată din minţi
aşa cum n-a existat niciodată un costum pentru toate ocaziile
la fel de bun pentru balul de pe Titanic
cât şi pentru colacul de salvare de după bal.

Şi niciodată, a fortiori, doar un singur bărbat;
dacă nu te enervează conversaţia sau obiceiurile lor
(mai iritante decât ale tale
şi cum ţi le-ai putea dori tocmai pe acelea?)
atunci te enervează trupurile lor -
două treimi dintre ei se îngraşă văzând cu ochii,
cei slăbănogi precis sunt psihopaţi,
şi cei puţini care ne-au rămas din categoria de mijloc, chelesc.

Oricum vei sfârşi acolo sus, pe insulă,
în blugii tăi ponosiți şi cu capotul acela comic
de care îşi bătea întodeauna joc
unul din categoria celor ce se îngraşă repede,
cu un caiet gol (e tot ce ţi-ai adus de citit)
şi o ladă de ţigări rezistente la umezeală şi căldură;
şi, slavă Domnului, cu un tip alături care să-ţi predice
despre felul cum a reuşit el să se lase de fumat.

UN ACCIDENT

Ne-am trezit unul în faţa altuia
privindu-ne peste cuvertura albă.
Dimineţile prefer să fiu singură.
Chelnerul ne-a oferit
pepene, papaya, suc de porticale sau zmeură proaspătă.
Nici măcar n-am vorbit.

Toţi anii aceia în care ne-am privit dar nu ne-am atins:
cel mult câte un sărut în taxi.
Şi acum acest accident
această plimbare de robot
în conspiraţia trupurilor.
Am distrus oare toată prietenia noastră?

Chelnerul aştepta:
meseria îl obliga să fie nepăsător.
Poate că şi noi ar fi trebuit
să ne purtăm ca el?
Ne-am mai apropiat cu câţiva centimetri.
Ne-am atins picioarele sub pătură.
Ne-am privit. Ne-am hotărât.
Papaya deci şi cafea şi chifle. Desigur.

_____________________
- trad. de Liliana Ursu;
- din vol. Trei poeți englezi contemporani. Fleur Adcock, Alan Brownjohn, Jon Silkin, Ed. Univers, 1989. 

Postări populare de pe acest blog

BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU (n. 1979, România)

Foto: Cosmin Bumbuț
TAȚII MEI

Oi, oi, oi tații mei vitregi, cum au venit și s-au dus ei
Cum m-au ținut în palme și m-au crescut ca pe-un pui de cuc
Pe unde-or fi tații mei vitregi, prin ce cotloane, prin ce morminte
Unde-s mâinile care mi-au dat lapte din căni ciobite, unde-s iepurii albi ai copilăriei,
Drumurile prin pantelimon, când el nu dansa
Unde-i vatra luminoasă, cu ale ei străluciri apașe
Unde-i Luluța, cățeaua iepure, arhitecta gropilor
Mieii de paște, rânjiți și picurând zeamă de gambrinus
Unde-s mărășeștii, carpații, pepenii de vară
Drumurile spre mare, în dimineți sulfuroase, nesul frecat în ceașcă
Barbutul de pe lacul riviera, regina bălții, mierea de la subrațul tău
Fularele pe care ți le-ndesai pe cap, ca să nu te tragă, plăpumile matlasate
Unde-i totosh, pisica noastră căcăcioasă, unde-s chiloții tăi de bumbac
băile pe care le făceam împreună, recitând coana mița biciclista
Oi, unde s-au dus toți …

MARIANA CODRUȚ (n. 1956, România)

Foto: Michael Astner
AM VĂZUT-O

am văzut-o. nu era cruntă.
își ținea picioarele larg desfăcute
să intre muzica în ea. dansa
din jumătatea de sus a trupului,
goală, pe nisip. nu mai semăna cu ea însăși -
un zâmbet îi atârna din gură
ca unei pisici coada șoarecelui prins.

pur și simplu stătea pe nisip
și dansa
cu jumătatea de sus a trupului,
iar muzica desfăcea încet
aripi de șindrilă albă în vânt.

_______________
Din vol. Ultima patrie, Editura Paralela 45, 2007


CONCEPȚIA MEA DESPRE LUME ȘI VIAȚĂ


până la douăzeci de ani
toți s-au simțit datori să-mi formeze
"o concepție despre lume și viață".

alți douăzeci de ani m-am cocoșat
sub această
concepție despre lume și viață.

acum sunt un câmp
de pe care s-a smuls pielea de bitum
fiindcă într-o zi am dat naibii
concepția despre lume și viață.


SUNT TOT TIMPUL ÎN PRIZĂ:


dacă vineri trebuie să achit factura la apă, chiar de luni îmi spun mereu, îngrijată: am de plătit factura la apă, trebuie să plătesc factura la apă!

e vorba să merg în vară la Praga? încă din iar…

RADU VANCU (n. 1978, România)

CANTO XLII

Uneori, în capul meu, mi se
pare că merge. Dar
creierul nu-i deloc
creditabil. Creierul meu bate
într-o inimă de călugăriță
tânără, retrasă-n craniul
meu ca-ntr-o mănăstire din
Sadad.

Spetindu-se ziua
pe ogorul de cartofi dulci
din spatele mănăstirii.
Mâncând din ochii
leșinați de dragoste
maldărul de cadavre
creștine plantat la poarta
mănăstirii. Îndrăgostită
de irelevanța disperată
a vieții din jurul ei.

Uneori, creierul meu bate
în inima ei în ritmul în care
câte un cadavru creștin
e bătut în cuie de poarta
mănăstirii. Abia atunci ea
respiră într-un staccato
îmbujorat și creierul meu e
oarecum mai creditabil.

Pe de altă parte, poemele
astea ale mele-s scrise
toate pe la 4 A.M.,
când călugărița-i mereu
pe jumătate trează în